Arhiepiscopul Ioachim în noaptea dintre ani: Să fiţi purtători de lumină şi sare a pământului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Arhiepiscopul Ioachim în noaptea dintre ani: Să fiţi purtători de lumină şi sare a pământului

[2019-01-01]
de Gheorghe Anghel

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a vorbit, după slujba oficiată în noaptea dintre ani la Catedrala din Roman, despre cursul şi valoarea vieţii pământeşti afirmând că trebuie să fim „purtători de lumină şi sare a pământului”.
„Sarea este acel element care dă savoare, dă gust la tot ceea ce este insipid”, a spus ierarhul care apoi a reiterat urarea ca „2019 să devină un an consacrat lui Dumnezeu”.
Înaltpreasfinţia Sa a precizat că trebuie „să fim conştienţi că totul facem prin El şi în El”, iar în toate provocările acestei lumi, în tot acest labirint, trebuie să căutăm „lumina lui Hristos”.
Ierarhul a explicat faptul că „viaţa noastră este o continuă metamorfoză, adică o transformare sau o transfigurare”.
„Viaţa noastră de toate zilele este un amestec de moarte şi înviere! Când dormim, în somnul din noapte, aceasta parcă este o pregustare a morţii. Viaţa noastră se succede în nişte etape şi trecem dintr-una în alta fără să ne mai întoarcem la cele dinainte pe care le-am trăit în viaţa aceasta”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Alături de Arhiepiscopul Ioachim au slujit la Catedrala din Roman preoţii consilieri şi inspectori de la Centrul eparhial, preoţii din Protopopiatul Roman şi de preoţii slujitori la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Parascheva”, informează Arhiepiscopia.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4495, Ultimul acces: 2026-10-10 02:11:37